Publicat în 2.CARTICELE

Dumnezeu a făcut – cărticică – lucru manual

 

 

Clic pe imagini pentru o calitate maximă.

Se pot printa pe foi cartonate, sau pe foi simple, colorate sau albe.

Decupează după conturul de floare.

Coperta va fi cea pe care scrie Dumnezeu a făcut,  de ………. (numele copilului). Ultima va fi cea în care îţi va pun e fiecare copil o poză, sau se va desena pe un carton şi lipeşte în loc de poză.

Între, se pot pune în orice ordine floricele cu imagini, iar cea liberă se poate multiplica şi completa, punând pe copii să deseneze sau să lipsească abţibilduri cu lucrui făcute de Dumnezeu.

La final se vor capsa toate foile, sau dacă aţi optat pentru foi cartonate, puteţi perfora in stânga şi legaţi paginile cu sfoară, sau mohair, lână, panglică.

Publicat în JOCURI

Două jocuri cu panou

Descarca documentul complet in format pdf download plansa plansajoc cu fiecare card separat, pt print.

Model final

Printează toate cardurile. Asează-le pe un carton mare, A3, ca în model, sau să încapă toate. Aplică lipici pe zona albă, şi fixează-le de carton. Îndoaie cardul între zona colorată şi cea albă, şi îl întorci în sus – în timpul jocului. Poţi apoi să lipeşti scotch pe zona colorată, pentru a rezista mai mult in timp. Dedesupt, pe carton, vei prinde cu blutack, hârtiuţe mai mici decât cardul de deasupra.

În funcţie de ce scrii pe hârtiuţe, poţi face mai multe jocuri:

1. Joc recapitulativ – scrie întrebări şi lasă-i pe copiii din echipe să aleagă un număr şi apoi să răspundă la întrebare. Cine răspunde corect la cele mai multe, câştigă.

2. Joc memorie – Scrie lucruri care se asociază, pe diferite hârtiuţe. De ex pe o hârtiuţă sub un card va fi scris Adam, pe alta hârtiuţă sub un alt card va fi scris Eva

un joc – soti si sotii din Biblie – Adam si Eva, Avraam şi Sara, David şi Bat-Seba, Ahab şi Izabela…etc

un alt joc – obiecte şi personaje – Noe – corabia, Iona – balena, Moise – tablele Legii, Balaam – măgăriţă, etc

Reguli – pune-i să spună două numere, întoarce cardurile şi lasă echipa sau copilul să decidă daca e răspunsul corect. Dacă e corect, lasă-le intoarse. Daca nu e corect, treci la cealaltă echip/copil. Jocul se termină când toate perechile sunt găsite. Câştigă echipa-copilul care are cele mai multe perechi făcute.